Tag Archives: detectiv-particular-timisoara

PRO DETECTIVE AGENCY -20 DE ANI DE EXPERIENTA!

În general, când se vorbeşte despre detectivi, oamenii se gândesc la scenarii de film. În ciuda acestui fapt,  această meserie este practicată în realitate de foarte mult timp, chiar şi în România. Cu toate acestea, pe teritoriul românesc, această meserie a fost reglementată abia în perioada 2003 – 2005.

Astfel că, în conformitate cu prevederile legale, un detectiv este o persoană atestată pentru a desfăşura activităţi de investigare, fără a încălca însă drepturile la viaţa intimă, familială şi privată, sau alte drepturi fundamentale. În ochii oamenilor obişnuiţi, aceştia sunt acei oameni din umbră, care au fost contactaţi de persoane care doresc să afle şi să descopere anumite informaţii şi detalii interesante despre persoane apropiate sau parteneri de afaceri.

Cine apelează la serviciile unui detectiv particular?

Cu toate că firmele de detectivi privaţi din România îşi desfăşoară, de obicei, activitatea pe teritoriul ţării, aceştia sunt contactaţi adesea şi de persoane din străinătate. Multe dintre aceste persoane sunt bărbaţi care au fost escrocaţi de românce.

Acestea reuşesc să îi facă să se îndrăgostească de ele, după care le cer anumite sume consistente de bani. Când străinii îşi dau seama că au fost înşelaţi apelează la un detectiv particular din România pentru a găsi femeia respectivă şi a-şi recupera paguba. Deşi prima parte nu este foarte dificilă pentru un profesionist, pentru partea de recuperare a banilor, aceştia trebuie să apeleze la instituţiile statului.

Pe de altă parte, în ultima perioadă tot mai mulţi români au început să apeleze la astfel de servicii, fie pentru investigarea persoanei iubite, fie pentru verificarea unor posibili parteneri de afaceri. Există chiar şi oameni care solicită unele lucruri ilegale, cum ar fi spargerea unei adrese de e-mail sau ascultarea telefonului şi chiar spionarea concurenţei pentru a afla proiectul la care o altă persoană lucrează. Dar detectivii profesionişti vor refuza întotdeauna efectuarea unor astfel de ilegalităţi.

Detectivi profesionisti in Timisoara

Ce servicii oferă o firmă de detectivi particulari?

Firmele de detectivi particulari se adresează atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice, orice categorie de persoane având acces la aceste servicii.

Cele mai solicitate servicii de către persoanele fizice sunt cele ce au legătură cu viaţa amoroasă, cum ar fi verificarea fidelităţii persoanei iubite, investigaţii premaritale sau cele pentru divorţ. În plus, detectivii pot obţine şi informaţii legate de patrimoniu sau chiar localizarea persoanelor dispărute şi nu numai.

În ceea ce priveşte serviciile destinate persoanelor juridice, acestea au mai multe ramuri. Poate fi vorba despre verificarea angajaţilor, a CV-urilor acestora sau a conduitei profesionale, ori chiar investigaţii antifraudă, precum şi servicii de management al situaţiilor de criză sau consultanţă juridică.

Totuşi, cele mai importante aspecte legate de activitatea desfăşurată de detectivii particulari sunt confidenţialitatea şi discreţia, deoarece ar trebui protejată atât identitatea detectivilor, cât şi cea a persoanelor care apelează la ajutorul acestora. Astfel că pe baza informaţiilor probate de dovezile obţinute în urma investigaţiilor, clienţii pot lua decizii în cunoştinţă de cauză. În plus, profesionalismul şi experienţa detectivilor vor evidenţia cele mai importante informaţii de care au nevoie clienţii, în funcţie de cazul pentru care apelează.

Ne gasiti in Timisoara,Calea Sever Bocu 21 sau la tel.0722723100.

PRO DETECTIVE AGENCY TIMISOARA-Detectivi Romania Timisoara

PRO DETECTIVE AGENCY si Detectiv Particular Timișoara Mircea Banescu sunt la dispoziția dumneavoastră cu servicii de calitate pentru a dovedi adevărul!

Unele dintre cele mai solicitate servicii oferite de o firma de detectivi privați sau cabinet individual de de detectiv din Timișoara sunt legate fie de infidelitatea partenerului de viață, fie de activități dubioase din mediul de business.O astfel de firma sau cabinet individual de detectiv particular are un portofoliu de servicii mult mai variat, un detectiv particular sau o firma de detectivi putând să se ocupe și de supravegherea minorilor, identificarea unor persoane dispărute, investigații pre-matrimoniale sau pentru divorț/ separare,alte servicii detectivistice ,

Detectivi profesionisti in Timisoara

PRO DETECTIVE AGENCY Timisoara -Profesionisti in investigatii private

Informatii pentru clientii detectivilor particulari Timisoara .

Care sunt limitele meseriei de detectiv privat?

Meseria de detectiv privat nu mai este privită cu reticență de oameni, care au început să înțeleagă care este rolul și cum poate un detectiv să îi ajute. Totuși, oamenii trebuie să fie conștienți de faptul că această meserie are unele limite, depășirea acestora de către detectivi fiind pedepsită foarte aspru, mai ales că discutăm despre prevederi legale, care se aplică tuturor cetățenilor țării.

În ce constă activitatea de detectiv privat?

Serviciile oferite de un detectiv Timisoara se adresează atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice, din mediul business. Principalele activități desfășurate de detectivii privați din Timisoara sunt de investigație și supraveghere.

 

Misiunile detectivilor particulari din Timisoara pot urmări rezolvarea a diferite probleme, de la moralitatea și conduita unei persoane publice, identificarea unor persoane dispărute, verificarea fidelității partenerului de viață, până la protejarea împotriva scurgerii de informații confidențiale ori chiar obținerea de informații legate de seriozitatea sau solvabilitatea unui posibil partener de afaceri.

Prin urmare, un detectiv particular urmărește să afle adevărul legat de anumite suspiciuni care planează asupra unei persoane sau a unei situații, indiferent dacă adevărul confirmă sau infirmă respectivele suspiciuni.

Ce limite trebuie să respecte un detectiv?

În România, meseria de detectiv este reglementată prin Legea nr. 329, din 8 iulie 2003 și republicată în 2023. Aceasta face referire atât la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea deveni detectiv privat, cât și normele pe care trebuie să le respecte profesioniștii din acest domeniu.

Astfel că, un detectiv particular Timisoara trebuie să respecte toate normele legislative aflate în vigoare. Activitatea desfășurată de acesta trebuie să se bazeze pe un contract încheiat cu clientul său, în care sunt prevăzute diverse aspecte: durata și perimetrul pe care are loc investigația, precum și interdicția de a se desfășura activitatea în spațiile private.

De asemenea, detectivul privat are obligația de a refuza solicitările clienților care nu se încadrează în normele legale sau cele ale bunelor moravuri, cum ar fi ascultarea convorbirilor telefonice sau spargerea căsuței poștale electronice, pentru a se verifica e-mail-urile. În plus, activitatea detectivilor particulari nu trebuie să încalce libertățile și drepturile fundamentale ale oamenilor, cum ar fi dreptul la viața privată și intimitatea personală.

detectiv particular timisoara mircea banescuCe persoane nu pot fi investigate de detectivi?

Există câteva limitări ale activității detectivilor legate și de anumite persoane, ale căror funcții nu permit investigarea acestora. Astfel că, fie că este vorba despre diplomați, reprezentanți ai consulatelor sau alte astfel de instituții, fie despre persoane care activează în domeniul instituțiilor publice sau juridice, detectivilor particulari  le este interzis să investigheze astfel de persoane.

Pe de altă parte, anumite situații care sunt legate de cercetări penale, activități ale instituțiilor de apărare și siguranță națională ori chiar date confidențiale, legate de anumite preferințe personale, cum ar fi convingeri politice sau religioase, nu ar trebui să fie investigate de către detectivii particulari.

De toate aceste informații trebuie să țină cont atât persoanele care intenționează să apeleze la serviciile unui detectiv, cât și cele care doresc să își construiască o carieră în acest domeniu. Astfel, orice misiune poate fi dusă la bun sfârșit cu succes.

Pentru detalii si intrebari suplimentare ne puteti contacta la tel.0722723100 sau ne puteti vizita la sediul nostru din Timisoara,Calea Sever Bocu 21 ,langa parcarea supraetajata a Iulius Town.

Detectiv particular Timisoara -Mircea Banescu tel 0722723100

In unele situatii se impune angajarea unui detectiv particular Timisoara, mai ales atunci cand veti dori sa aflati adevarul in legatura cu anumite persoane si situatii din viata dumneavoastra. Oricum totii suntem constienti de faptul ca viata este nesigura, si nu avem mereu acces la toate informatiile pentru a lua cele mai bune decizii din timp. In aceste situatii tot ceea ce va trebui sa facem pentru a ne asigura viitorul este sa apelam la un detectiv, deoarece acesta prin informatiile obtinute ne poate ajuta sa avem acces la informatiile dorite. Nu trebuie sa fiti de parere ca dumneavoastra nu veti avea nevoie niciodata de serviciile unor detectivi, deoarece lucrurile nu sunt deloc asa, si este posibil ca in unele situatii sa va doriti foarte mult sa aflati adevarul despre persoanele din jurul dumneavoastra. De asemenea multe persoane apeleaza la serviciile unor detectivi pentru a afla detalii despre anumite situatii, iar ca urmare a primirii raportului final din partea echipei de detectivi se pot lua cele mai bune decizii.

Captura stiri antena 3

 

 

Referitor la angajarea unui detectiv particular Timisoara, trebuie sa va ganditi si la faptul ca este indicat sa alegeti detectivi profesionisti, care au participat la cursuri de formare intense, sau la diferite scoli unde au invatat totul despre aceasta activitate. In aceste conditii va veti asigura ca alegerea unui detectiv este cea mai potrivita, iar acesta va reusi sa duca la final cazul, si sa va ofere in scurt timp informatii concludente despre persoanele sau situatiile asupra carora aveti suspiciuni. Prin serviciile unui detectiv particular veti avea ocazia sa aflati adevarul despre sotul, sau sotia dumneavoastra, in cazul in care aveti unele suspiciuni precum ca ati fi inselat. Detectivii pot desfasura activitati de urmarire si investigatie, iar in cel mai scurt timp veti avea posibilitatea sa primiti un raport, unde se vor afla informatiile culese ca urmare a activitatii desfasurate. In ceea ce priveste raportul final, din cadrul acestuia, vor lipsi cu desavarsire interpretarile personale ale detectivilor, cee ace inseamna ca veti primi informatii reale, conform realitatii.

In tara noastra aceasta activitate de detectiv particular este reglementata de legi, ceea ce inseamna ca exista licente, referitor la desfasurarea activitatii si meseriei de detectiv particular. Atunci cand veti alege un detectiv particular Timisoara pentru cazul dumneavoastra este indicat sa va asigurati ca acesta are si licenta in desfasurarea actiunilor de investigatie, indiferent de natura acestora, deoarece trebuie sa existe o pregatire profesionala. In alegerea firmei de detectivi particulari cu care veti colabora, este indicat de asemenea sa cereti informatii concludente si in ceea ce priveste tarifele pe care le percep, si confidentialitatea de care aveti parte. In aceste conditii va trebui sa cititi cu atentie contractul de prestari servicii pe care il veti semna, pentru ca in el sa fie incluse toate informatiile si detaliile dorite. Pentru a avea posibilitatea sa lucrati cu o echipa profesionista in acest domeniu, puteti intra pe www.prodetective.ro  iar aici veti gasi toate informatiile importante, si de asemenea detectivi cu licenta, pregatiti pentru aceste actiuni de urmarire si investigatie.

Pentru mai multe detalii telefonati la 0722723100 sau vizitati sediul nostru din Timisoara ,Calea Sever Bocu 21 ,langa parcarea etajata de la Iulus Mall

Cabinet detectiv particular Mircea Banescu -Timisoara

Agentia de detectivi particulari PRO DETECTIVE AGENCY impreuna cu Cabinetul individual de detectiv particular Mircea Banescu  pune la dispozitia clientilor sai informatii corecte si rapide cu privire la diferite persoane sau situatii. Suntem oricand la dispozitia clientilor pentru a rezolva problemele si doleantele acestora intr-un timp cat mai scurt, respectand legislatia in vigoare, astfel incat toti clientii nostri sa fie 100% multumiti, oferindu-le certitudinea si siguranta informatiilor.

Toti detectivii implicati  sunt DETECTIVI PARTICULARI ATESTATI SI AUTORIZATI de catre Inspectoratul General al Politiei Romane cu o vasta EXPERIENTA obtinuta de-a lungul timpului in cadrul departamentelor specializate.

Colaborarea  dintre Agentia noastra de detectivi particulari si clienti, fie ei persoane fizice sau firme are la baza increderea reciproca, confidentialitatea si buna credinta.

 

Detectivii particulari implicati folosesc  pentru clientii sai toate facilitatile si profesionalismul in vedera protejarii intereselor si pentru o derulare optima a activitatilor de urmarire si investigatie.

Suntem la dispozitia clientilor persoane fizice sau juridice la sediul nostru din Timisoara -Calea Sever Bocu 21 /langa parcarea etajata de la Iulius Mall sau la tel.0722723100

PRO DETECTIVE AGENCY TIMISOARA -SUNA ACUM LA 0722723100

Detectivi particulari Profesionisti in Timisoara

Agentia de detectivi particulari PRO DETECTIVE AGENCY prin director executiv Mircea Banescu este  specializata in activitati de supraveghere si investigatii, atat in judetul Timis, cat si in celelalte zone din tara. Echipa este compusa din detectivi particulari profesionisti, proveniti din structuri de informatii, care au abilitatea de a executa actiuni de filaj in mod continuu sau punctual si investigatii discrete, conform solicitarii clientului.

Detectivii PRO DETECTIVE AGENCY  au posibilitatea logistica de a folosi diverse vehicule si tehnica de ultima generatie, echipamente profesionale de supraveghere foto si video, dar succesul actiunilor este garantat de profesionalismul, experienta si seriozitatea factorului uman.

Pro detective agency prin reprezentantii sai dispune de licenta de functionare emisa de IGPR.prodetective detectivi Timisoara

Detectiv particular -Detectiv privat Timisoara

Detectiv particular-Detectiv privat Timisoara -Detectiv  Mircea Banescu

Detectiv particular Mircea Banescu tel.0722723100 vă pune la dispoziție servicii de investigare și supraveghere atât pentru persoane fizice, cât și juridice.
Desfăşurăm impreuna cu colaboratorii nostri -PRO DETECTIVE AGENCY Timisoara , conform legii, la cererea persoanelor fizice sau juridice, activităţi specifice de investigare şi supraveghere, referitoare la:
-infidelitate;
-anturajul copiilor;
-conduita şi moralitatea unei persoane;
-solvabilitatea, seriozitatea sau corectitudinea unei persoane fizice sau juridice potenţială parteneră într-o afacere;
-căutarea persoanelor dispărute de la domiciliu;
-bunurile care fac obiectul unor litigii, înstrăinate în scopul prejudicierii intereselor unei părţi într-un proces sau în caz de falimet;
-asigurarea protecţiei împotriva scurgerii unor informaţii ce privesc activitatea agenţilor economici care doresc să păstreze confidenţialitatea acestora.
Garantăm confidențialitate maximă și consultanță gratuită prin servicii ce pot fi oferite pe întreg teritoriul României. 

Produse şi servicii Cabinet individual Mircea Banescu si Pro Detective Agency :

  • Verificarea fidelității
  • Investigație pre-matrimonială
  • Investigaţie divorț sau separare
  • Verificarea conduitei profesionale
  • Localizarea oricărei persoane
  • Verificarea CV-urilor angajaţilor
  • Aflarea informațiilor patrimoniale
  • Verificarea conduitei minorilor

Calea Sever Bocu 21 langa parcarea etajata a Iulius Mall  -tel 0722723100

Detectiv particular Timisoara

PRO DETECTIVE AGENCY Agentie autorizata pentru investigatii si filaje profesioniste.Obtinem rapid informatii si probe la cel mai corect raport pret- rezultate.Confidentialitatea garantata.Alegeti sa lucrati cu profesionisti in supravegheri,filaje si obtinere de probe pentru procese! Detalii pe www.prodetective.ro in Galati,Braila,Constanta,Cluj Napoca,Medias,Dej,Sebes ,Timisoara,Arad,Oradea,Resita,Lugoj,Deva,,Bacau,Piatra Neamt,Iasi,Focsani,Vaslui,Botosani si alte orase din tara si strainatate.Tarifele sunt negociabile in functie de durata si complexitatea cazulul.Pret incepand cu 90 lei /ora

Investigazioni Romania -ragazze rumene -LA VERITA !

SCAN0249 SCAN0251PRO DETECTIVE AGENCY -Timisoara Romania e agenzia autorizzata investigazioni in Romania dirette da Detective rumeno -MIRCEA BANESCU autorizatto ,con propri agenti investigativi in Romania-direttamente sul posto.
Incarichi riservatissimi -Timisoara,Piatra Neamt,Bacau ,Braila ecc
Indagini familiari e aziendali in Romania-Timisoara,Bacau,Piatra Neamt,Arad,Iasi,Botosani ecc

La nostra agenzia è la più imitata dalla concorrenza-una agenzia di Torino qualle afferma che lavora direttamente in Romania,La verita e un altra!
NON ESISTE NESSUNA AGENZIA ITALIANA DI INVESTIGAZIONI CHE HANNO IL SEDE/FILIALE IN ROMANIA ,!Per dimostrare i prezzi reali di una investigazione in Romania telefona a 0040 722723100,whats up,viber,email prodetectiveagency@gmail.com oppure visita il sito
www.investigatoreprivatoromania.compro detective agency italia

Detectiv particular Timisoara -Mircea Banescu tel.0722723100

In unele situatii este necesara angajarea unui detectiv particular Timisoara, indeosebi cand veti dori sa aflati adevarul in legatura cu anumite situatii sau persoane din viata dumneavoastra.In orice caz, suntem cu toti constienti de faptul ca viata este nesigura si nu avem mereu acces la toate informatiile pentru a lua cele mai bune decizii din timp. In aceste situatii, tot ceea ce va trebui sa facem pentru a ne asigura viitorul este sa apelam la un detectiv particular deoarece acesta, prin informatiile obtinute ne poate ajuta sa avem acces la informatiile dorite. Nu trebuie sa credeti ca nu veti avea nevoie niciodata de serviciile unor detectivi particulari , deoarece lucrurile nu sunt deloc asa, si este posibil ca in unele situatii sa va doriti foarte mult sa aflati adevarul despre persoanele sau situatiile din jurul dumneavoastra. De asemenea,trebuie sa stiti ca multe persoane apeleaza la serviciile unor detectivi privati pentru a afla detalii despre anumite situatii sau persoane , iar ca urmare a primirii raportului final din partea echipei de detectivi se pot lua cele mai bune decizii.

Referitor la angajarea unui detectiv particular Timisoara, trebuie sa va ganditi si la faptul ca este indicat sa alegeti detectivi profesionisti, care au participat la cursuri de formare intense, sau la diferite scoli unde au invatat totul despre aceasta activitate. In aceste conditii va veti asigura ca alegerea unui detectiv este cea mai potrivita, iar acesta va reusi sa duca la final cazul, si sa va ofere in scurt timp informatii concludente despre persoanele sau situatiile asupra carora aveti suspiciuni. Prin serviciile unui detectiv particular veti avea ocazia sa aflati adevarul despre sotul, sau sotia dumneavoastra, in cazul in care aveti unele suspiciuni precum ca ati fi inselat. Detectivii pot desfasura activitati de urmarire si investigatie, iar in cel mai scurt timp veti avea posibilitatea sa primiti un raport, unde se vor afla informatiile culese ca urmare a activitatii desfasurate. In ceea ce priveste raportul final, din cadrul acestuia, vor lipsi cu desavarsire interpretarile personale ale detectivilor, ceea ce inseamna ca veti primi informatii reale, conform realitatii.

prodetective detectivi TimisoaraIn tara noastra aceasta activitate de detectiv particular este reglementata de legi, ceea ce inseamna ca exista licente, referitor la desfasurarea activitatii si meseriei de detectiv particular. Atunci cand veti alege un detectiv particular Timisoara pentru cazul dumneavoastra este indicat sa va asigurati ca acesta are si licenta in desfasurarea actiunilor de investigatie, indiferent de natura acestora, deoarece acesta trebuie sa posede pregatire profesionala pentru aceasta profesie . In alegerea firmei de detectivi particulari cu care veti colabora, este indicat de asemenea sa cereti informatii concludente si in ceea ce priveste tarifele pe care le percep, si confidentialitatea de care aveti parte. In aceste conditii va trebui sa cititi cu atentie contractul de prestari servicii pe care il veti semna, pentru ca in el sa fie incluse toate informatiile si detaliile dorite. Pentru a avea posibilitatea sa lucrati cu o echipa profesionista in acest domeniu, puteti intra pe www.prodetective.ro iar aici veti gasi toate informatiile importante si de asemenea gasiti detectivi particulari atestati pregatiti profesional pentru aceste actiuni de urmarire si investigatie